Regret...

Inceteaza! Nu ma mai privi asa! Cu ochii tai adanci ca Groapa Marianelor incerci sa te afunzi in mintea mea...si spui ceva, spui ceva dar nu inteleg ce! Timpanul meu refuza sa simta cuvintele pe care tu i le rostesti.
Taci! Taci! Caci oricum nu inteleg ce spui! Stai acolo ca un purice cocotat pe mintea mea si sari si te zbati si incerci sa-mi spui ceva. Dar nu inteleg.
Iar acum ce faci? Unde cobori? Unde vrei sa ajungi?
Au! Au! Ce ma doare asa? Nu e nici o parte a corpului meu!... Ah! E sufletul! Cum de nu m-am gandit? Si cum reusesti?
Nu ma mai privesti! Nu imi mai vorbesti! Doar imi imbolnavesti sufletul de durere!
Ma doare, ma doare ca nu ma mai privesti! Ma doare, ma doare ca nu imi mai vorbesti! Ma doare, ma doare ca nu mai esti! Te-ai transformat in durere si ah... cat de mult regret...Regret ca nu te-am privit cand m-ai privit, regret ca nu ti-am vorbit cand mi-ai vorbit, regret, regret...dar macar am reusit sa te simt...
Iti simt prezenta in mine! Dar nu esti tu, nu poti fi, tu nu mai esti! E lipsa ta! Pe ea o simt!
Si iar regret...